Stilul vintage in design interior

Stilul vintage în design interior: Mobilierul

Ce este frumos și de apreciat la stilul vintage este că nu trebuie să-ți faci probleme că odată cu trecerea timpului piesele de mobilier sau finisajele se degradează, valoarea lor nu scade în timp, din contră, crește. Și tocmai acesta este farmecul lor, exprimă trăiri, emoții și amintiri. Îți poți realiza singur un interior cald care să-ți amintească de copilărie și casa bunicilor. Piesele preferate ale copilăriei, fie că este vorba de o comodă veche sau de fotoliul preferat al bunicii, capătă o altă valență, aduc un plus de personalitate, dar mai ales de confort și liniște casei tale.
Pentru a obține o amenajare caldă, elegantă, dar în același timp personală este important să armonizezi: culori, materiale, texturi, piese de mobilier și decorațiuni. Nu este ușor, dar rezultatul va merita tot efortul, te vei bucura de un spațiu primitor și original în același timp. Culorile predominante sunt cele pastel, în special nuanțele naturale cum este de exemplu paleta cromatică de beige-uri, iar finisajele sunt obligatoriu mate. Pereții îți recomand să-i vopsești în culori neutre: gri, beige deschis sau alb, iar la accesorii poți opta pentru culori mai îndrăznețe, în tonuri vii: galben muștar, verde crud sau violet pastel. La stilul vintage sunt foarte importante și texturile, dau un plus de profunzime și eleganță spațiului. Alege în special materiale naturale din in sau bumbac pentru tapițerii și perne. Pentru a pune în valoare stilul amenajării nu încărca foarte mult camera, păstrează un echilibru între culori și raportul plin – gol în ceea ce privește mobilierul.

Stilul vintage în design interior: Detaliile

Stilul vintage este potrivit pentru persoane nostalgice, pasionate de povești, dar în același timp îndrăznețe. La o astfel de amenajare este important ca ea să reflecte stilul proprietarilor, piesele să nu fie alese întâmplător ci să se potrivească personalității voastre, altfel nu vă veți simți confortabil in propria casa. Atenție, stilul vintage nu înseamnă demodat, el îți permite integrarea unor piese vechi cu o valoare sentimentală într-o cameră cu un design interior modern. Trebuie doar să fii deschis și să nu uiți că accentul se pune pe calitate și nu pe cantitate.
Sursa: blog.tarkett.ro

Unul dintre cele mai iubite stiluri de design interior este, fara indoiala, stilul vintage. Este preferat in special de persoanele foarte sociabile, romantice si iubitoare de povesti, pentru ca este un stil care permite integrarea cu succes intr-un interior a mai multor obiecte care au rezistat in timp si care inseamna mult pentru proprietarii casei. Inclinatia acestora pentru conservarea amintirilor materiale ii determina si sa fie mult mai receptivi la achizitionarea altor piese de mobilier si decoratiuni cu istorie in spate.
Dincolo de implicatiile emotionale ale acestui stil, trebuie sa mentionam ca amenajarile vintage sunt amenajari foarte calde, prietenoase, elegante, dar si confortabile. Stilul vintage se concentreaza cu precadere pe perioada anilor 1940 si putin din perioada postbelica. Astazi puteti obtine un interior vintage alegand o paleta pastelata de culori, din gama beige-urilor si aveti grija sa nu aveti suprafete lucioase sau care stralucesc.
Sursa :povesteacasei.ro
foto: Pinterest

© Copyright 2023. All rights reserved.